Ghid lansare comanda produse personalizate

Bine ati venit in magazinul nostru!

In primul rand dorim sa va multumim ca ne-ati ales si sa va asiguram ca depunem tot efortul pentru a obtine in urma colaborarii cu noi, un rezultat cat mai aproape de dorintele dvs.

Stim ca timpul este pretios, de aceea dorim sa venim in ajutorul dvs cu acest mic ghid de lansare comanda produse personalizate.

In primul rand, daca nu aveti un produs exact pe care doriti sa-l comandati si simtiti nevoia de a afla cat mai multe detalii despre tencuielile decorative, va rugam sa accesati butonul de ”contacteaza agentul din zona ta” si in urma discutiei cu consultantul nostru, suntem siguri ca veti fi mai aproape de rezultatul dorit.

Daca deja stiti ce tip de produs doriti, atunci va invitam sa parcurgeti cativa pasi in lansarea comenzii.

Dupa ce ati ales tipul de tencuiala decorativa va rugam sa alegeti granulatia si tipul finisajului. Avem granulatii incepand de la 1mm pana la 2,5-3mm, iar legat de finisaj, exista varianta ”bob de orez”/MD si ”scoarta de copac”/TDS. In cazul vopselei lavabile, unii producatori au 2 tipuri de finisaj, si anume mat si satin.

Urmatorul pas ar fi ca, in functie de tipul granulatiei alese, sa va faceti un necesar estimativ in functie de randamentele reale de santier pe care le regasiti in descrierea fiecarui produs din categoria tencuiala decorativa, pe care sa il adaugati in cos impreuna cu primerul/amorsa/grundul aferent.

Pentru alegerea culorii avem expuse pe site la descrierea produsului, mai multe fotografii cu paletare de unde va puteti alege ceea ce vi se potriveste.  De asemenea puteti gasi variante de culori si in sectiunea ”Paletare” https://muralshop.ro/collections/paletare.

Iar pentru o vizualizare cat mai aproape de realitate a proiectului dvs, va invitam sa accesati sectiunea ”Simulator culori” https://muralshop.ro/pages/simulator, in cadrul careia va puteti ”juca” cu culorile in functie de tipul de casa, avand posibilitatea de a alege si de a combina 2 nuante pe fatada plus 1 nuanta pe elemente (acoperis, usa garaj etc).

La sfarsitul ”jocului” dvs, aveti posibilitatea si chiar va recomandam, de a salva linkul proiectului dvs si de a-l transmite catre noi la sectiunea ”DETALII SI OBSERVATII” din formularul de comanda. In aceasta sectiune, va rugam sa treceti si celelate detalii legate de granulatie, tip finisaj si cod de culoare.

Speram ca v-am fost de ajutor cu acest ghid si ca in urma lui veti obtine ceea ce va doriti.

 

Echipa Muralshop.ro va multumeste!